Cum va fi vremea de Crăciun şi de Revelion. Meteorologii au făcut anunţul

Meteorologii prognozează că deja din a doua jumătate a lunii noiembrie, putem să spunem că a venit iarna. Cu toate acestea, în luna decembrie este posibil ca precipitaţiile sub formă de ninsoare să fie sub normalul perioadei. În ceea ce priveşte luna ianuarie, aceasta va fi cea mai geroasă lună a anului.

De regulă, prima parte a lunii noiembrie păstrează din caracteristicile anotimpului de toamnă, însă a doua parte, ultima decadă, deja ne aduce în pragul iernii. Această estimare, realizată de specialiştii francezi de la Meteo Consult, arată că pentru ţara noastră o bună parte a ei se va situa într-un regim termic mediu apropiat de cel normal, însă vor fi invazii de aer rece, aer polar ce va aduce regimul termic din estul şi sud-estul ţării la valori mai mici decât cele obişnuite în mod normal.

Această preponderenţă a regimului anti-ciclonic de mare presiune atmosferică ne va aduce puţine precipitaţii, cel mult apropiate de regimul normal, ceea ce este în bună corelaţie cu regimul termic determinat de aceste formaţiuni de mare presiune atmosferică.
În lunile de iarnă calendaristică, după estimările celor de la Meteo Consult, va fi o iarnă autentică, grea.

În decembrie, vor fi invazii frecvente masive de aer polar către Europa de Est, de sud-est, ceea ce înseamnă temperaturi sub cele normale. Vorbim de episoade de ger în estul Transilvaniei, nordul Moldovei, chiar şi sub minus 20 de grade Celsius.

Din punct de vedere al precipitaţiilor, acea predominanţă a câmpului anti-ciclonic nu va permite avansul ciclonilor atlantici sau mediteraneeni către ţara noastră, drept urmare, foarte probabil, precipitaţiile vor fi sub cele normale, dar cele care vor fi, vor fi mai ales sub formă de ninsoare.
De luna ianuarie, din punct de vedere climatologic, vorbim despre cea mai rece lună a anului.

Invaziile de aer polar dinspre nord-estul continentului vor acoperi, bună parte a lunii ianuarie, majoritatea regiunilor continentului european: nordul, estul, centrul şi chiar sudul, sud-estul Europei.

În această lună vor fi frecvente episoade cu ger, mai ales în regiunile estice ale Transilvaniei, în nord-estul ţării, dar şi în celelalte regiuni.
Ciclonii atlantici vor aduce precipitaţii intense mai ales în vestul Peninsulei Iberice. Mai mult, vor fi precipitaţii mai însemnate decât este normal, mai ales în regiunile vestice, sudice, sud-vestice ale ţării. Foarte probabil, ciclonii mediteraneeni în cuplaj cu acei anti-cicloni să aduce în ţara noastră şi viscol.

Sursa: observator.tv

Comments

comments