Rupt de durere, Arșinel a cerut trei lucruri: respect, organele sănătoase și pensia Stelei Popescu

Exact cum era de așteptat, primul care a reacționat la moartea Stelei Popescu este fostul ei coleg de scenă și reclame la farmacii, Alexandru Arșinel. Într-o conferință de presă ținută din studioul România TV, Arșinel a pretins respect pentru cariera Stelei Popescu, dar și  organele sănătoase și pensia actriței abia decedate de câteva ore.

Arșinel spune că moartea Stelei Popescu i-a reamintit că are și el o vârstă și că unele organe nu mai sunt în cea mai bună condiție. ”E drept, am făcut niște transplanturi, am câteva organe tinere, dar cu siguranță găsesc la Stela mea dragă unele mai bune decât ale mele. Și e păcat să se irosească, plus că sunt sigur că asta ar fi vrut și Stela, să-i iau eu organele bune pentru mine”, a declarat Arșinel.

Și parcă ca să demonstreze că nu întâmplător a fost membru UNPR, Arșinel a prezentat o hârtie falsă, din care reiese că e căsătorit cu Stela – probabil pe principiu că, dacă a funcționat impostura cu certificatul de revoluționar, va funcționa și acum. ”Cer, de asemenea, să primesc pensia Stelei Popescu, plus toate proprietățile și banii pe care le are pe numele ei”, a anunțat Arșinel, în timp ce flutura hârtia falsă spre camerele de filmat.

 

Comments

comments